Stăteam astăzi şi mă uitam la discuţiile împrejurul alegerilor preşedintelui României. Atotprezentul cuvânt criză s-a transformat în atotoprezentul cuvânt fraudă. Am intrat într-o noua etapă a existenţei noastre româneşti. Şi mi-am adus aminte de finalul lui septembrie 2009, când totul a început cu o luptă la interne, unde ministrul (Dan Nica) era demis pentru că a spus că va fi fraudă electorală. Sunt deja într-a treia lună în care lumea se ceartă, fraudeaza, nu am guvern, şi nu am nici o bucurie că unul din cei doi m-ar putea conduce următorii 5 ani.
Noroc cu Internetul că nu trebuie să interacţionez mai deloc cu România lor. Am eu România mea virtuală şi oameni de calitate cu care interacţionez. Aştept ziua votului electronic şi obligativitatea de a vota. Atunci o să intrăm în epoca fraudării pe baze de date… Însă asta e abia România anului 2099, mai e până atunci.
Ce îmi propun pentru urmatorii 20 de ani este sa nu mă mai enervez orice s-ar intâmpla in lumea reala de unde a derivat .ro. Mă mut pe .com/.eu/.fr/.de , măcar să nu rămân cu un gust amar.