“Consideram ca in prezent publicitatea platita pe bloguri nu este eficienta pentru clientii mari. O campanie atinge suficient de multe site-uri, si implicit si o audienta mare, iar cheltuielile necesare pentru atragerea unei audiente in plus, si asa destul de mica, aferenta unui blog, nu se justifica pentru un client cu buget mare”, spune Claudiu Gamulescu, senior sales la Arbomedia si managing director la agentia de consultanta online Underclick.
“Un advertiser cu un buget considerabil, cum sunt majoritatea clientilor regiei noastre, prefera sa creeze discutii pe bloguri prin crearea unor campanii mari, de impact. Nu are sens sa cumpere si spatiu de bannere sau linkuri sposorizate”, spune el. Arbomedia nu intentioneaza sa isi schimbe in viitorul apropiat planurile referitor la bloguri.
Cu toate acestea, Claudiu Gamulescu crede ca fenomenul blogurilor se va dezvolta in Romania si mare parte din publicitatea aferenta lor se va baza pe influenta si personalitatea proprietarilor.